ULTIMA ORA: România ÎN STARE DE ȘOC! Dovada VIDEO a MINCIUNII autorităților! Un jurnalist A FĂCUT TOTUL PUBLIC: ”Focul a fost pus. Am filmarea doveditoare. Oprea A MINȚIT!” Filmulețul care A CREAT HAOS pe Facebook!

16960

Mărturia jurnalistului de investigații independent George Roncea a creat o adevărată isterie pe Facebook. Acesta a postat un mesaj pe contul său personal de Facebook prin care susține prin probe că tragedia de vineri seară de la clubul Colectiv a fost premeditată. Acuzațiile îl vizează în principal pe fostul ministru de interne Gabriel Oprea. Conform viziunii jurnalistului, Oprea ar fi încercat să mușamalizeze ancheta deschisă împotriva sa din cauza morții polițistului motociclist din deschiderea coloanei sale oficiale. Potrivit teoriei sale conspiraționale, prin această tragedie națională, acesta ar fi încercat să distragă atenția anchetatorilor, care l-ar fi acuzat de omor din culpă. Pentru a susține aceste acuzații, grave de astfel, la adresa lui Gabriel Oprea, acesta și-a argumentat viziunea pe contul său de Facebook, după cum urmează: CLUBUL NU A LUAT FOC DE LA ARTIFICII – DEȚIN PROBA! FOCUL A FOST PUS !! PROBA V I D E O !!!! Acum cinci ore un cont youtube a pus o filmare de fix 4.53 minute. Filmarea este pe deplin doveditoare. Scânteile artificiilor cad direct peste buretele stâlpului…și nu ia foc deloc. Nu se aprinde nimic, absolut nimic.

Toată teoria lansată de autorități se dovedește falsă. Clubul nu a luat foc la piesa The Day We Die. Autoritățile au mințit. De ce s-a grăbit să ajungă Oprea fulger la Club, după incendiu? Teoria aprinderii Clubului în urma unei cu totul alte aprinderi și combustii, teoria susținută de mine cu suportul unor specialiști independenți de Ministerul lui Oprea capăta acum o confirmare totală. Priviți singuri, și lămuriți-vă. Oprea a mințit a dezinformat întreaga presă susținând minciuna aprinderii Clubului de la artificii. Uitați-vă și voi cât a putut minți…” Pentru a-și încheia pledoaria, acesta a atașat și un link la video. Teoria sa nu a fost validată de autorități, însă stârnește adevărate controverse în mediul online.

loading...